Uneori simt că port o povară, o povară grea ce-mi încetinește ritmul firesc. Mă apasă...și mă gândesc cum ar fi fără ea. Poate ar fi mai ușor, poate aș fi mai liberă și mai...pustie aș fi. Dar cu ea, totul pare mai complex, viitorul se conturează mult mai bine, îl simt mai frumos, mai echilibrat. Închid ochii și văd liniștea, o casă plină de copii cu plete-n vânt, îl văd pe el venind cu ciocolată... Si totuși, nu e o povară! Dacă aș crede în divinitate, aș spune că e o binecuvântare. Iubirea e meritul meu, al nostru!
a trecut timp, s-au întâmplat lucruri....și tocmai când îmi făcusem o promisiune, saaau...îmi propusesem ceva....iată că intervine soarta. o soartă în care eu n-am crezut niciodată.
chiar îmi era dor de copilării de genul, să ne plimbăm ținându-ne de mânuță, să ne contrazicem mereu, să ne uităm până târziu la filme după care să adormim îmbrățișați, să gătim împreună,....și-mi place să ascult sunetul chitării, uitându-mă pierdută cum alunecă degetele pe griff. e un fel de chimie ciudată...
e plăcut...nu știu încotro se îndreaptă toată chestia asta, e ca un vis frumos din care nu vreau să mă trezesc
miercuri, 4 mai 2011
2:50 in the morning
tryin' to focus on this fuckin' project
reading, observing, thinking
but not writing....i can't
feels like someone or something keeps me from concentrating in here
i tried everything i could: cigarettes, wine, cereals, chocolate
crudă întrebare...încă n-am reuşit să găsesc un răspuns potrivit. dintre atâtea sentimente, gânduri şi senzaţii, e greu să disting realitatea de fantezie. aş vrea...chiar aş vrea ca măcar 5% să fie real. tu nu?
realitate: te vreau dubiu: cine eşti TU? fantezie: you are the one ---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- ok, şi acum încotro?
de ceva timp încoace tot apar pă iutub tot felul de clipuri amuzante cu oameni amuzanți: interviu cu o vasluiancă, bâlci la piscani, tarzan la volan, o telecomanda....dar ăsta le întrece, de departe, pe toate:
e, într-adevăr, cât se poate de haios. omul ăsta crede tot ceea ce spune. trăiește intr-o lume a lui, o lume imaginara demnă de o parodie monstruoasă. el vrea să se răzbune...da' nu vrea să se răzbune. a construit singur o biserică.pe el nu-l poate omorâ nici dumnezeu. are sabia magică. el când e beat dă și tutunu'. face fragi de mure. construiește putere și karate.
deci, frate, nu mai pot de râs!! acu' mă întreb: oare e pe bune? dacă nu, atunci e jale. înseamnă că omu' ăsta ere severe dereglări mintale și înghite orice poveste/film văzut(ă) la TV. și mai trist e că există cretinoizi ca reporteru' lu' pește care își bat joc de astfel de oameni.
da, mă, știu ca nivelul de educașie din țărișoara asta e pe fundul mării, si că retarzi sunt mulți pe plaiurile mioritice, dar măcar acum, că au apărut astfel de dovezi de imbecilitate poate se ridică cineva și ia atitudine, măcar în ceea ce priveste persoanele cu probleme psihice, că de educație...nu mai are rost să zic.
oamenii ăștia nu au familie? care să aibă grijă de ei, să nu lase niște imbecili să-și bată joc de ei in halu' ăsta. care să îi ducă la un spital de psihiatrie, ceva...plm...de câte ori nu am văzut pe stradă, sau în troleu, oameni care se certau cu vocile din căpșoarele lor...
e trist. trist și din păcate adevărat.
și e nașpa ca noi, "ăștia normali", ne amuzăm de ei.
Uneori simt că port o povară, o povară grea ce-mi încetinește ritmul firesc. Mă apasă...și mă gândesc cum ar fi fără ea. Poate ar fi mai ușor, poate aș fi mai liberă și mai...pustie aș fi.